"Be weird.Be random.Be who you are.Because you never know who would love the person you hide."

joi, 14 martie 2013

marți, 5 martie 2013

Lucruri simple







ps1:"Poate că numai muzica poate exprima la altitudinile ei,
 poate că numai legănările de valuri, 
zborurile printre aştrii, apropierea de soare pot reda 
ceea ce simt eu lângă 
tine."






marți, 26 februarie 2013

Cărți:Imaginea de ansamblu a lucrurilor cu adevărat importante în viață -Ben Carson

În ciuda titlului care pentru început mi-a părut a fi prea exagerat , am dat o șansă cărții și în final cred că a meritat.O recomand fără excepție , pentru că niciodată nu e prea târziu să muncești pentru a reuși.
*
Dr.Ben Carson este cunoscut ca deschizător de drumuri în proceduri chirurgicale revoluționare , transformând speranțe imposibile în realități pline de bucurie.
Este recunoscut și pentru contribuțiile sale în domeniul umanitar, pătrunzând dincolo de birourile marilor corporații , până la nivelul școlilor de cartier.
Ce anume îl conduce? Imaginea de ansamblu.Aceasta este viziunea a ceva pentru care merită cu adevărat să trăiască și care îi solicită uimitoarele talente și energii.
În IMAGINEA DE ANSAMBLU , doctorul Carson ne împărtășește filosofia sa de viață , care l-a ajutat să se ridice din postura de mediocru la statutul de om cu influență în multe domenii.
Cartea sa nu spune cum să ai succes, ci de ce să ai succes.Ne ajută să ne lărgim perspectiva.Vorbește despre modul în care ne putem cristaliza viziunea asupra propriei vieți.
Această nouă perspectivă ne va determina sa ne restabilim prioritățile , ne va  energiza eforturile și ne va inspira să schimbăm lumea din jurul nostru.
**

sâmbătă, 23 februarie 2013

Să fim amabili!

Fii amabil- este un concept atât de simplu și elementar!
*
Iată câteva motive pentru care merită să fii amabil:
Realizezi mult mai multe lucruri.Menționez această idee în primul rând pentru că este atât de pragmatică.Este adevărat.Dacă ești binevoitor cu oamenii, aduci mai multe la îndeplinire-fie că încerci să comunici, fie că încerci să îndeplinești vreo sarcină importantă.
Te face să te simți bine.A fi amabil conține în sine o răsplată.
Toată lumea merită.A fi amabil este un mod concret , practic și simplu de a conștientiza unicitatea pe care Divinitatea a pus-o în fiecare dintre noi. Este o cale de a-i arăta fiecărei persoane întâlnite respectul și demnitatea pe care le merită.În acest fel , ne raliem spiritul democratic , ce susține că fiecare persoană contează.Ne place să credem în conceptul de "societate unitară" , dar, dacă am fi sinceri , ar  trebui să admitem faptul că suntem divizați în multe categorii etnice, economice, educaționale, sociale , geografice și aletele.Amabilitatea ridică cel mai ușor barierele.
Este mai ușor pe termen lung.Uneori, amabilitate face viața mai simplă.Cu toții știm că zâmbetul cere puțină energie și mai puțini mușchi decât o încruntare.Aceeași economie de efort funcționează și în interacțiunile umane.A fi amabil este mai ușor decât a adopta cealaltă alternativă.Acest lucru este și mai vizibil în efectele pe termen lung .Faci față mai ușor reacțiilor de orice tip ale celorlalți.Tensiunea scăzută și intențiile bune conduc la o eficiență mărită.Rareori îți faci dușmani dacă te comporți cu amabilitate.

Nu ai nimic de pierdut.Rareori te costă ceva.Poate doar câteva momente , energie și idei.Desigur că , din când in când , întâlnim persoane care profită de amabilitatea noastră și care ar putea crede că a fi binevoitor e un semn de slăbiciune.Însă în final , tot amabilitatea va triumfa.
**
Ce este amabilitatea?
Încerc să definesc amabilitatea prin tot felul de sintagme:bunăvoință, grijă, prietenie, bunătate, blândețe, generozitate, politețe , afecțiune, omenie, gata de a oferi ajutor.Toate sunt apropiate ca sens , dar niciuna nu este egală cu conceptul de amabilitate .
Problema nu e ce  este amabilitatea , ci cum o pui in practică.
A fi amabil este o alegere. Este o decizie conștientă, care cere hotărâre, convingere și tărie de caracter.






 Amabilitatea  pare cel mai mic lucru pe care îl putem face, 
dar când undele se răspândesc ,
 ea poate schimba nu numai viața ta , 
ci întreaga lume.