Binecuvantarea
Am ales un alt drum.Este unul nou pe care nu-l cunosc .Mi-a fost greu sa ma desprind de tot ceea ce inseamna "acasa" .Am plecat cum o tristete in inima pe care nu am putut-o ascunde pentru ca nu puteam avea un zambet pe fata.Nu m-am gandit ca asa trebuie sa pleci "in viata" .Nu m-am gandit niciodata la clipa reala in care voi spune "Voi ramaneti aici!".Mereu parca am privit cu entuziasm acele momente si in acel crampei de fantezie pe care l-am creat, am uitat sa experimentez si durerea despartirii.
A inceput absurd ca si cum as fi plecat in tabara .Mi-am pus bagajele care erau mai multe ca deobicei in masina si m-am dus in casa sa ne mai spunem cateva cuvinte.Am avut lacrimi pe obraz atunci cand am fost prinsa de maini de catre parintii mei si au rostit o rugaciune de multumire pentru ceea ce am fost si sunt pentru ei.Am vazut si lacrimi in ochii lor..Ne-am spus la sfarsit"ne vedem cu bine".
Inca am un nod in gat cand ma gandesc ca am lasat totul in urma mea si acum...acum sunt pe un drum necunoscut , singura , sunt privita cu grija pentru nu a cadea de tot.
Mi-e dor.
"Giulia: Nu ti se pare trista viata, Mirona? Absurda?
Mirona: Trista? Da, Giulia. Absurda nu. Mi se pare ca asist la mai multe piese de teatru care se joaca în acelasi timp, ca decorurile se schimba deodata si încerc sa prind câte ceva din fiecare."
