Victime cu toții

Problema principală este aceea a atitudinii.Întotdeauna aici este solutia.Un prim pas în depășirea unui obstacol este schimbarea atitudinii.Mult prea mulți oameni se consideră victime.

Ei au o vedere prea îngustă asupra greutăților-au deci o mentalitate de victimă, care înseamnă o privire limitată, îndreptată spre sine, având în centrul atenției cele mai apropiate și imediate obstacole, astfel încât nimic nu mai poate fi văzut dincolo de ele.

*

Oamenii cu asemenea perpectivă devin atât de împovărați de dificutăți, încât se simt paralizați , fără putere.Apoi, de vreme ce nu sunt responsabili pentru obstacolele aparent insurmontabile care par să-i înconjoare, ei își asumă puțin sau deloc din responsabilitatea rezolvării acelor probleme.De fapt , ei se consideră doar "victime"-așa că altcineva trebuie să indrepte lucrurile.

**

Un leac bun pentru mentalitatea de victimă?Le numesc cele 7 reguli ale vieții.

Află cine este responsabil."Eu sunt responsabil".Dacă pornești de la aceste trei cuvinte , poți să începi deja să-ți construiești o viață nouă,poate chiar o lume nouă.

Încrede-te în ceva înălțător.Când suntem hotărâți să ne punem ținte înalte , succesul apare înainte ca rezultatele să devină vizibile.Viața ta merită un motiv nobil.

Exersează toleranța.O să te placi mai mult pe tine însuți și ceilalți te vor plăcea și ei.

Fii curajos .Ține minte:curajul înseamnă să te lupți cu frica, nu să fii făra frică.Dacă o provocare este adevărat importantă pentru tine, se ințelege de la sine că trebuie să fii puțin neliniștit.Ne îngrijorăm  doar de lucrurile de care nu pasă cu adevărat.

Inbește pe cineva.Pentru că așa o să știi ce înseamnă bucuria.

Fii ambițios.Un singur efort nu e suficient pentru ca problemele să se rezolve sau visurile tale să se îndeplinească.Să dorim să devenim mai mult decât ceea ce suntem este ceva normal și benefic.

Zâmbește.Pentru că nimeni nu o poate face in locul tău.

***

"Un om care se crede o victimă  pășește pe nisip și

 uitându-se în jos , vede doar nisip,

 dar un om care se consideră învingător 

vede materia primă pentru a construi un castel."

Un nou drum

Binecuvantarea

Am ales un alt drum.Este unul nou pe care nu-l cunosc .Mi-a fost greu sa ma desprind de tot ceea ce inseamna "acasa" .Am plecat cum o tristete in inima pe care nu am putut-o ascunde pentru ca nu puteam avea un zambet pe fata.Nu m-am gandit ca asa trebuie sa pleci "in viata" .Nu m-am gandit niciodata la clipa reala in care voi spune "Voi ramaneti aici!".Mereu parca am privit cu entuziasm acele momente si in acel crampei de fantezie pe care l-am creat, am uitat sa experimentez si durerea despartirii.

A inceput absurd ca si cum as fi plecat in tabara .Mi-am pus bagajele care erau mai multe ca deobicei in masina si m-am dus in casa sa ne mai spunem cateva cuvinte.Am avut lacrimi pe obraz atunci cand am fost prinsa de maini de catre parintii mei si au rostit o rugaciune de multumire pentru ceea ce am fost si sunt pentru ei.Am vazut si lacrimi in ochii lor..Ne-am spus la sfarsit"ne vedem cu bine".

Inca am un nod in gat cand ma gandesc ca am lasat totul in urma mea si acum...acum sunt pe un drum necunoscut , singura , sunt privita cu grija pentru nu a cadea de tot. 

Mi-e dor.

"Giulia: Nu ti se pare trista viata, Mirona? Absurda?

Mirona: Trista? Da, Giulia. Absurda nu. Mi se pare ca asist la mai multe piese de teatru care se joaca în acelasi timp, ca decorurile se schimba deodata si încerc sa prind câte ceva din fiecare."

Carte

Au fost.Imi place sa-mi creez in globul meu, imaginea unor oameni care nu se bucura pt raul meu dar ma intorc la fiinta rationala si realizez ca rautatea unora a atins culmi inumane si au simtit bucurie atunci cand m-am desprins de zona mea de confort.

Unii m-au invinuit, altii au spus " asa a fost sa fie!priveste inainte!" dar am revenit la conditia mea , m-am privit si pe langa dezamagire , durere, ranchiuna, frustrare , am definit forme sure de implinire, fericire .Am aruncat un zambet si ma simteam prost.

Nu puteam vedea nimic definit in fata mea si parca pana atunci traisem intr-o nebunie.Nu atinsesem nimic , nici macar nu experientasem ceva care m-ar fi putut duce pana acolo.Eram sigura ca asa urma sa fie.Iar acum pentru prima data imi afirm gandul ca nimic n-a fost asa cum mi-am dorit, nici macar cum mi-am imaginat.

Azi s-a jucat ultima carte, nici macar acum nu stiu rezultatul ,in schimb privesc inapoi si  imi dau seama ca a fost mai bine asa, ca n-am depasit ceea ce mi-am dorit atat de mult sa dispara din viata mea.E un labirint in care ma adancesc si sunt constienta ca nu am cum sa mai ies.Si da , m-am razgandit. N-am sa inchei o carte punand punct unde vreau  iar pe urmatoarea pagina sa incep o alta .Voi da sansa cartii si ii voi scrie un alt capitol, unul poate mai reusit sau nu.Macar am incercat.E o carte de familie , de durere,tradare,minciuna, adolescenta,dezamagire, decadere, iubire.Acum ce urmeaza?

"Daca m-am razgândit în ultima clipa, e ca asa a fost sa fie, ca altfel nu s-a putut, ca nu ma pot desprinde de pânza de paianjen."