Îmi voi permite o clipă de vulnerabilitate și voi recunoaște cu durere ca deseori sunt geloasă pe propriile-mi amintiri.Mă doare să privesc în urmă și să găsesc momente pe care cu ușurință le-aș numi perfecte
De asemenea mă copleșesc imaginile in care plecai.
Mă învinovățești adesea pentru percepția diferită pe care o am .
Când m-ai întrebat de ce scriu ți-am spus că unii oameni o fac pentru că nu pot spune ceea ce simt decât așa, în scris.
Așa cum unii au nevoie de psiholog , eu mă exteriorizez aici.
Înainte scriam din plăcere , acum pot scrie doar ceea ce nu îți mai pot spune.
Aceeași discuție, același scenariu .Tot noi.
Eu zdrobindu-mi firea , inima iar tu renunțând parcă mult prea ușor.
Ore scurse și finalizate printr-un te iubesc.
Atât mai am în minte după un asemenea efort.
Îți spun că este mai ușor să pleci .Este mai greu să repari.
Te rog din nou măcar să încerci.Atât îmi mai dă speranță.Prin naivitatea mea îi dau șanse iubirii ce ți-o port.
Mi-e greu să mă desprind de tine pentru că nimic din mine nu vrea să o facă.
Mintea mea este bolnavă de prea mult gunoi dar luptă pentru noi.
Inima mă trădează și te caută mereu.
Mi-e dor de pace , de liniște.
Ai fost mai departe și cu toate acestea ți-am simțit mereu îmbrațișarea .Acum parcă nu..Mi-e dor de ea.
Doar moartea aduce lipsa ta.
A murit iubirea ta?A murit iubirea noastra?
"Amintirile nu ne mai pot omorî;
cel mult pot face o rană să doară şi
să sângereze din nou."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu