Te-am lăsat să pleci iubindu-te

Ai plecat și nu te-ai uitat în urma ta.M-ai lăsat într-o agonie , cu întrebări ale căror răspunsuri nu pot să le mai dau.N-am știu niciodată să îți explic iubirea...Cel puțin iubirea mea...Acum parcă e moarte în jurul meu ...
Nu te mai simt în niciun loc.Am rămas doar cu regretul promisiunilor tale...
Nu îmi mai amintesc sărutul nici ultimul "te iubesc"...
Te-am lăsat să pleci iubindu-te.Acum ce mi-a mai rămas?
Numai ochii închiși ascunși de lume mai găsesc liniștea.Soarele îmi amintește al tău zâmbet...Noaptea , lumina ochilor tăi.Numai somnul îmi mai e prieten.
Ieri și azi și maine...Am invățat să accept al nostru "rămas bun"Să văd că ești pe un al drum...

Jurnal partea a XVI-a

M-a cuprins cu totul.
Nu mă doare nimic anume, şi totuşi mă simt bolnavă.
Gata!
S-a terminat.
Întorc privirea să citesc ultimul tău mesaj și caut în el iubire.Plâng din cauza bolii care îmi pare prea grea pentru trupul meu mic , pentru mintea mea prea încărcată.
Mereu trebuie să trăiesc zbuciumul .Mă cuprinde neliniștea pentru că îți iei rămas bun fără nici macar o clipa de reculegere pentru tot ce ți-am oferit.
În nebunia mea îți adresez întrebări chiar dacă ai plecat și parcă nu te mai văd.Poate sunt lacrimile de vină.
De ce îmi spui toate lucrurile acestea știind că mă doare?De ce mă ameninți cu faptul că niciodată nu voi fi a ta atât timp cât eu am crezut în promisiunea ta , în visul meu ?
De ce niciodata nu am meritat nici măcar puțin respect într-o astfel de situație și ți-ai luat "La revedere!" printr-un mesaj scurt și lipsit de orice fel de considerare pentru tot ce ți-am oferit eu mai frumos și mai bun?

Mă opresc să-mi stăpânesc tremurul.Îmi sterg lacrimile și intreb.
Chiar merit asta?

Chiar merit să-mi închei 2 ani în care tot ceea ce am fost eu , pentru că greșeala mea a fost că am început să trăiesc prin dragostea pe care tu mi-o ofereai , așa?Cu disprețul tău și dorința minții mele ca niciodată să nu fi existat?
De ce respectul tău trebuie mereu limitat de oricare altă situație față de care dacă aș cere o explicație aș fi deplasată?
De ce îmi spui ca eu sunt a ta pentru totdeauna iar azi mă rănești spunându-mi că nu am fost și nici nu voi fi niciodata ?Știai că asta m-ar distruge.
Am fost greșită deseori dar a existat un moment în care am fost capabilă să-ți ofer frumosul meu.Tu nu ții niciodata cont?
De ce trebuie să găsesc mereu justificare pentru tine prin asta ? Dar eu ?
Tu , iubitul sufletului meu .Ți-am spus că tu ești acela și tot ce am încercat să fac a fost să  lupt pentru noi iar tu? Tu nu-mi mai oferi nimic.
Trebuie mereu să plâng ca să te am ?

Răspunsul tău a fost:așa nu merge.Trecutul rămâne trecut.

Așa s-a terminat iubirea noastră.

S-a terminat.Asta e la trecut .

Uneori, e nevoie să ne mai frângem și inimile

Îmi doresc să reușesc ca prin fiecare suflu să pot arunca parte din cuvintele care îmi mănâncă ființa.
E o cruzime să te joci cu inima unei femei,cu inima mea.
Trebuie să ajungi la un moment dat să te împaci cu tot ce ţi-a fost dat.Să accept că trecutul este o hrană a prezentului.
Am fost înşelată, judecată, tatuată, dar sunt în picioare şi nu mă dau bătută.
Dumnezeu nu-ţi trânteşte niciodată o uşă în nas fără să-ţi deschidă o fereastră.
Caut fereastră , accept și aleg să văd în ea soluția, însă nu batjocorii sufletul meu.
Nu mai folosi corpul sau emoţiile altcuiva pe post de substitut al propriilor tale dorinţe neîmplinite.
Rezolvă-ţi acum problemele, pentru că altfel vei avea de înfruntat consecinţele lor mai târziu, când vei strica din nou totul.
Nu trebuie niciodată să îți dai îngăduinţa s-o tot repeţi.Trebuie să te mobilizezi să rămâi puternic.

E mai bine să-ţi urmezi propriul destin imperfect decât să trăieşti o imitaţie perfectă a vieţii altcuiva.

Tu trebuie să înveţi cum să-ţi alegi gândurile, la fel cum îţi alegi hainele cu care te îmbraci în fiecare zi... 

Dacă vrei aşa de tare să-ţi controlezi viaţa, lucrează asupra minţii tale.

Te-am ales și te-am văzut perfect în toate.Nu am așteptat vreo schimbare din partea ta pentru iubirea ce ți-o port.

Aleg mereu să-mi frâng inima și să raționez în iubire cum faci tu.

Urăsc războiul ăsta.Nu-l aleg și totuși trebuie să fiu zilnic pregătită în prima linie.

Când se va termina totul?

Inimă schimonosită

Îți scriu ca să nu uit că te-am iubit...

Am folosit trecutul , da , însa o fac și acum .Îți scriu pentru acea zi în care am să te privesc și am să știu că ești al meu .
Nu mă refer la ziua în care toată încrederea din lume o voi avea impachetată în sufletul meu pentru tine , nici la aceea în care ai să te abandonezi mie.
Am avut mult timp o inimă bolnava , schimonosita .O inimă cu cicatrici ale trecutului prea greu.
O inimă care suspină în fiecare lună octombrie .Poate că mă judeci in necunoștință , nu îmi spune că așa a trebuit să fie , că totul a fost așa cu un scop .
Am vorbit undeva în istoric despre marile răni care nu dor la început.Ele sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.
Inima mea lăcrimează la fiecare 13 , la fiecare lună plină , la fiecare Te iubesc .Am invățat să am o inima egoistă.Și îmi pare rău ...
Iartă-mă !Știu că poate nu voi avea niciodată un argument care să motiveze faptul că te-am dorit făcând o boală din asta.
Am vrut ca eu să fiu aceea care îți fură primul sărut , prima îmbrățișare.
Dar acum e prea târziu...Rămân doar cu gândul împotriva timpului care ori nu te-a adus mai devreme ori nu a știut să te păstreze pentru mine.
           E o revoltă a sufletului.
La început am părut nepăsătoare , apoi am negat totul .Am ajuns să urăsc trecutul iar azi ...Nu știu care este leacul unei inimi bolnave de tristețe , de dezamăgire.
Azi plâng și îți spun că mi-e greu sa învăț să accept zilnic.Închid bine ușa camerelor cu amintiri.Intenționat încerc sa pierd cheile , să rămână acolo.
Mă întorc și sufletul îmi șoptește certitudinea că niciodata nu mă voi putea desprinde de el , trecutul.
Că viața din mine cere ca zilele din trecut să nu moară.În goana aceasta nebună dintre trecut și timpul ce o să vină, aducând poate soluțiile mult așteptate , am uitat să trăiesc acest timp , ce reprezintă prezentul .

Pentru mine viitorul nu se definește fără trecut.

Ah! E boala ce strigă și-mi intră in sânge.

În ciuda revoltei trăiesc prezentul alături de tine.Dar tu ? Ce îmi conferă siguranța faptului că nu te îneci in mlaștini cu nuferi ?

Mă desprind de tot și privesc frumosul.

 Tu...

Încerc să te învinovățesc în fața sufletului.Știe că am dreptate.Dar alege zilnic să te iubească...

Acum ?Acum invăț mintea să te ierte.

Îi amintesc că te iubește.

''Şi când iubeşti înveţi să ierţi 

şi-atunci când ierţi nimic nu pierzi.''