Jurnal partea a VIII-a (Tinereţea noastră amară şi dulce...)

Am pus capat unui sir lung de zile de dor si amaraciune.

Inca nu stiu daca sufletul meu s-a vindecat de boala trecutului tau insa incerc sa nu-l mai iau in seama.

Pe el , trecutul.

*

Poate ca unii ar judeca si ar spune ca sunt prea slaba,pentru ca ar fi trebuit sa raspund cu acea razbunare pe care o considera utila .Dar cum sa te ranesc , ranindu-mi sufletul?Astfel as nega toata dragostea mea pentru tine.

Am spus undeva in istoric ca unele greseli nu le mai poti repara insa cred ca iertarea este o forma de iubire.

Cred in iubirea pe care nu o poti cumpara cu niciuna din bogatiile pamantului , dar o poti avea macar cu un suras.

Acum simt ca din noaptea trecutului, peste care cursese atata pustiu de ani, s-a  desprins vie, ca o raza de lumină, dragostea mea dintai.

**

Doar acum ai simtit pretul meu .

Nu vreau ca toate gandurile mele si visurile de fericire in legatura cu tine sa fie insasi fericirea.Imi doresc ca intr-o zi sa simt din nou acea alinare a sufletului , acea caldura a razei de soare desprinsa din zambetul tau.

Iti pun in maini sufletele noastre,ai grija de ele.

Acum viata din mine iti cere ca zilele trecutului sa moara.

Ar fi o dulce inmormantare ...insa stiu ca nu ai cum sa te desprinzi in bucatele si sa lasi in tine doar ce e bun.Binele si raul coexista , se implinesc.

Acum raman doar mangaieri, sarutari, cuvinte bune şi dulci,

 ca miezul de paine calda..

Sper ca se merita.

"Eu nu ma caiesc,

c-am adunat in suflet si noroi-

dar ma gandesc la tine.

Cu gheare de lumina

o dimineata-ti va ucide-odata visul,

ca sufletul mi-asa curat,

cum gandul tau il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plange mult atunci ori vei ierta?

Vei plange mult ori vei zambi

de razele acelei dimineti,

in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:

Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?”

Jurnal partea a VII-a